„Am diabet!”
Acesta a fost, pe scurt, mesajul prietenului meu care, după ce a făcut un pic mișto de mine pe chestia cu slăbitul, a început să-mi povestească despre analizele făcute, despre rezultatele primite și despre „conspirația” doamnelor din viața sa de a-l pune pe „verdețuri”. Și despre insulina care-i va ține tovărășie de acum încolo.
Astfel de vești pică întotdeauna aiurea. Ci atât mai mult cu cât prietenul tău, frumos, deștept, dar la fel de gras ca tine, îți era tovarăș de aventuri culinare. Adică ortac în bucătărie și camarad de excese alimentare. Iar tu știi că ai toată colecția de simptome prediabetice la gât.
M-a întrebat ce schimbări am făcut, cum reușesc să le țin, i-am explicat, având grijă să pun accent pe faptul că nu-i nimic complicat, până am ajuns la partea cu cafea neagră.
„Auzi, tu nu-mi scoți zahărul din cafea, da? Adică eu mă „bat” cu diabetoloaga, cu nevasta, și te las pe tine să mi-o iei? N-ai să vezi! Totul până la zahărul din cafea, da?”
Na, joac-o p-asta! Am tras aer adânc în piept, am dat afară tot focul ce deja îmi perturba feng-shui-ul, și i-am explicat scurt că are doar 2 opțiuni. Și o singură alegere de făcut. Prețiosul zahăr din cafea sau insulină pentru tot restul vieții. Și că alegerea îi aparține, ca să nu mai intrăm în polemici inutile. Pentru că-n astfel de cazuri n-ai loc de întors. Alegi și gata! Dar îți asumi alegerea. Întotdeauna!
Faptul că alimentația poate face reversibile niște afecțiuni este dovedit de ceva vreme, așa că nu insist pe acest subiect. Și nici pe subiectul „alegeri” nu voi insista. Fiecare dintre noi va conștientiza la un moment dat că suntem suma alegerilor făcute până în acel moment. Nimic filosofic, nimic mistic, nimic ocult. Este simplu și firesc. Mai puțin asumarea alegerilor! Dar asta este o altă poveste.
În rest, cea de-a 5-a zi din provocarea de 100 de zile fu normală.
Am urmat indicațiile, programul, am asudat la sală ca un gras, am simțit genunchiul cum mă clatină, am rămas de câteva ori fără suflu, că antenamentul de kickboxing este solicitant rău, însă cu ajutorul oamenilor din sală am ajuns pe picioarele mele acasă. Știu că nu este recomandat sportul supraponderalilor și că slăbitul se face dintr-o alimentație corectă, însă-s conștient de faptul că am doar 100 de zile la dispoziție, și am încredere în experiența lui Cătălin. Nu doar pentru că îl prețuiesc ca om, ci pentru simplul fapt că mai am doar 200 de grame până la 95 de kilograme. 🙂