În câte feluri poți fi atins în viață, te-ai gândit?
Sau în câte feluri poți atinge cât vei fi trăit?
Nu, nu vom fugi la DEX, și nici la altă carte,
Azi căutăm răspunsul fiecare-n parte.
Îmi place să fiu atins. Atins în toate modurile în care poate fi atins un om. Și știi de ce? Pentru că la un moment dat vom realiza că suntem suma atingerilor primite. Hai să-ți explic perspectiva mea!
Atingeri
În fragedă pruncie atingerile mamei sunt vitale. La fel și lipsa lor. Un strâns în brațe, o mângâiere, o voce caldă sau un zâmbet ne vor aduce siguranță în lumea în care abia începe s-o deslușim. Creștem, cresc și numărul atingerilor la care reacționăm. Apare tatăl, bunicii, rudele, educatoarea, primii colegi, apoi învățătoarea. Fiecare ne va atinge într-un fel sau altul. Fizic, cu vorba, prin comportament, nu contează. Avem deja primele modele. Iar când calci pe bec, ești atins de asemenea! Ești prea mic și nu realizezi că toate aceste atingeri te modelează.
Creștem. Devenim adolescenți. Apar profesorii. Doamne, mulți și diferiți! Uhhh! Avem alți colegi. Mergem la liceu, alții! Și tot așa până terminăm cu formele de învățământ academice. În paralel ne construim prima versiune a lumii noastre. Primii prieteni aleși. Începem să ne dumirim cine intră și cine nu în lumea noastră. Începem să avem principii și valori pe care le vom împărtăși. Ne vom îndrăgosti. Pentru prima oară. Și tot pentru prima oară ne vom aduna bucățile de inimă de pe jos. Atinși rău.
Creștem. Intrăm în câmpul muncii. Că trebuie. Pe lângă alți colegi vom avea șefi. Foarte mulți șefi, care ne vor atinge în varii feluri. Unii chiar la salariu. Lumea noastră este deja la a nu-mai-știu-câta versiune. Alte prietenii. Alte povești de dragoste. Unele superficiale, altele cu atingeri adânci. Ne găsim perechea. Ne căsătorim, dacă ne acceptă. Dacă nu căutăm o altă pereche. Construim sau cumpărăm o casă. Plantăm un copac. Avem copii. Deja începem să atingem. Uneori poveștile de dragoste se termină. Arareori frumos. Divorțăm. Se mai întâmplă. Ne refacem viața, lumea… Uneori reușim să ne reinventăm, alteori nu. Dar indiferent de situație, ne adaptăm, ori asta presupune o schimbare a formei, fizică sau nu. O modelare rezultată din – exact – suma atingerilor primite. Atingeri care te-au făcut cel care ești aici-acum.
Metafizica atingerii
Indiferent când, va veni un moment când vom căuta să fim atinși spiritual. Vom căuta spiritualitatea. Dintr-o nevoie profundă sau pentru imaginea noastră în societate. Vom înțelege diferit această noțiune. Unii vom merge la biserici/moschei/sinagogi, mânăstiri, pelerinaje, moaște, alții vom practica fel și fel de tehnici interesante, sau vom găsi spiritualitatea într-un bol cu mâncare, un pahar cu licoare, o floare sau în a multelui boare.
Nu contează cum o facem, dacă o facem, contează că toate aceste experiențe ne vor atinge. Mai adânc. Este momentul în care acceptăm alte dimensiuni ale atingerilor vieții.
Nu ești atins doar fizic și spiritual. Și nu întotdeauna benefic, trauma este tot o formă prin care poți fi atins. Ca orice lucru din viață, atingerile-s deopotrivă bune și rele. Neutre niciodată.
O idee atinge. Muzica atinge. Liniștea atinge la fel. O carte bună atinge. Ești atins de mirosul unei flori, al unui parfum, al unei mâncări bune sau mireasma unui vin… Chiar și fumul dintr-o țeavă de eșapament atinge. Mirosul ghenei pline de resturile de mâncare rămase de la Sărbători atinge. Sau poate n-ai un vecin, cum am eu, care să verse zeama din butoaiele de varză fix în scurgerea de la subsol, dar totul atinge. Orice sau oricine ne poate stimula un simț ne atinge. Și, cum suntem senzoriali, totul ne atinge. Dar nimic nu atinge mai profund decât omul.
Atins? Atingi?
În câte feluri poți fi atins în viață, te-ai gândit?
Sau în câte feluri poți atinge cât vei fi trăit?
Te crezi de neatins? Nimic nu te mai atinge? Nu atingi pe nimeni? Modul în care percepem atingerea, ca simplă noțiune, ne poate da un indiciu în ceea ce privește percepția asupra lumii. Am ajuns să credem că dieta, sala, cariera sau vacanțele sunt mult mai importante decât – cum îi zice? – percepție sau perspectivă. Sau poate că nici nu ne-am gândit vreodată la asta. Ce folos?
Atinși
Trăim vremuri bune, oricât am spune că o ducem rău. Avem totul la îndemână: hrană și informație. Da, o ducem mai bine decât ai noștri părinți, n-am prins război și foamete precum bunicii. Și totuși suntem mult mai nefericiți decât înaintașii noștri. Și nu ne întrebăm de ce.
Cerem iertare-n sfinte lăcașuri, dar nu iertăm nimic și pe nimeni. Mimăm fericirea pe rețelele de socializare după un antidepresiv, frustrarea și necazul își găsesc rezolvarea într-o sticlă de Jack, un cui sau o liniuță. Alternăm pelerinajele sfinte cu cele la psiholog, ba chiar ajungem să glumim din ce în ce mai des că ne luăm viața. De ce?
Suntem atinși și atingem. Răniți sau inspirați, rămânem o sumă a atingerilor noastre. Superficiale sau profunde, știute sau neștiute, atingerile celorlalți ne modelează. La fel cum îi modelăm pe ceilalți. Și până nu vom avea curajul să înțelegem cine, cum și cât ne atinge, nu vom înțelege de trăim ceea ce trăim, dincolo de fardul social.
N-am înțeles asta multă vreme, așa că am tot experimentat sus-jos-urile existenței, dând vina mereu pe alții și căutând mereu alinări ușoare, în loc de rezolvare.
Acum îmi place să fiu atins.