Am supraviețuit evenimentului de astăzi.
În drumul către școală, parcurs în pas de miel în zi de Paști și cocoșat de rucsacul ticsit cu cărți de toate națiile, am realizat că cel mai bun lucru pe care aș putea să-l fac ar fi să arunc toate planurile și scenariile mele de adult la cea mai apropiată ghenă de gunoi și să las lucrurile să curgă de la sine, în cel mai firesc mod cu putință. Cărțile le-am ales cu grijă, apoi le-am redus la jumătate, iar jumătatea la o altă jumătate, cât să le pot purta cale de 2 km fără să-mi dau duhul de tot. Nu știu dacă apăsarea greutății din spate m-a făcut să-mi zenific gândurile, cert este că m-am pomenit în fața ușii clasei cu buzunarele goale de planuri, dar cu rucsacul la fel de plin.
Copiii m-au primit bucuroși. Vizionaseră „Bradul”, varianta animată a poveștii lui Andresen, astfel că, după ce au discutat filmul, mi-a fost mult mai ușor să vorbesc despre cărți și de ce să citim, trecând de la producția animată la cartea, povestea și ideea fără de care filmul nu ar fi existat. Și-am mai realizat că discuțiile sunt mult mai interactive dacă te așezi pe jos, în mijlocul lor, și-n loc să ții un discurs insipid să începi prin a pune întrebări și pe baza răspunsurilor să-ți prezinți ideea întâlnirii, iar apoi să le arăți că pentru absolut orice își doresc să facă în viața asta pot găsi răspunsul într-o carte. Pentru că aveam la îndemână cărți din aproape toate domeniilor lor de interes, de la Marvel-iatori, Pokemoni, animale și până la cărți despre cei care fac muzica pe care ei o iubesc sau bucătarii lor preferați. Știu, o să ziceți că sunt de-a dreptul nebun să prezint Carnegie unor copii de clasa a III-a, dar „Cum, „Secretele succesului”? O vreau și eu, pentru că vreau să am succes” sunt fix reacțiile unor copii pe care și eu îi consider prea „mici”. „Eu vreau să fiu bogat!”. „Poftim cartea.” Și tot așa, până au înțeles că cititul te poate ajuta să ajungi unde vrei, dar doar dacă și faci ce citești. Și nu m-am oprit aici. Mi-am continuat nebunia și i-am întrebat care cred ei că este cel mai deștept om din câți au existat. Unii au spus că Leonardo da Vinci, însă mulți l-au menționat pe Einstein. Da, copiii de clasa a III-a știu multe și despre unul dar și despre celălalt. Așa că am scos ultimele două cărți din desagă. Să vă zic cât de tare le sclipeau ochii auzind că respectiva carte a fost scrisă de un om despre care cel mai deștept om în opinia lor, Einstein, a zis că acela a fost cel mai deștept om de a trăit pe această planetă? Sunt sigur că ajunși acasă copiii au uitat numele lui Spinoza, dar la fel de sigur știu că n-au uitat că cel mai deștept om despre care au auzit a spus că există un altul mult mai deștept. Le-am mai povestit că nu este o carte ușor de înțeles și că am citit-o cu pixul în mână, ba chiar că am vrut să renunț la ea de nenumărate ori, însă imediat le-am arătat și cartea care m-a ajutat să înțeleg cartea cea grea. Pentru că cineva care a înțeles-o a scris o altă carte într-un limbaj mai pe înțelesul meu. Spre marea mea mirare câțiva copii m-au întrebat cât costă cartea. Credeam că doar adulții fac asta. Le-am răspuns sec: „2 milioane. De dolari.” Firește că au amuțit toți. Dar le-am explicat imediat de ce consider că atât valorează cartea, conținutul ei, deși prețul de cumpărare a fost de 45 de lei. Și uite așa au înțeles și diferența dintre preț și valoare, și invers.
Da, am împrumutat cărți. Și m-au rugat să mai vin și-n zilele următoare. Din păcate programul meu de adult nu-mi permite. Dar le-am promis că luna viitoare o să revin să vorbim despre muzică și să încercăm împreună să o înțelegem jucându-ne cu ea, chiar dacă asta înseamnă să car niște echipamente într-o sală de clasă.
Cam așa s-au întâmplat lucrurile, pe scurt, că m-ați întrebat. Ideea este că azi am învățat multe lucruri de la acei copii de clasa a III-a. Inclusiv că înainte de a încerca să-i fac să mă înțeleagă e musai să-i înțeleg eu pe ei. Și să mă adaptez, că oricum sunt deja trecut!