– Băi, am citit postarea ta de pe Facebook, foarte tare!
– Merci!
– Auzi, învață-mă și pe mine cum să-mi fac copilul să citească, că nu le are deloc.
– E simplu! Ia-ți o carte și citește! O să te vadă azi, o să te vadă mâine și o să vină singur cu o carte lângă tine.
– Băi, ești nebun? Păi n-am citit nici 10 cărți în toată viața mea și tu mă pui să citesc acum, bre?
– Păi și-atunci de ții ca al tău copil să citească, ăăă?
– Păi să ne scoată și pe noi din sărăcie! Cine știe, poate ajunge vreun prim ministru, ceva!
– Atunci n-are nevoie să citească! 
#copypaste
Am tot primit mesaje în urma experienței avute ieri. Nu știu de ce dar îmi pare că nouă, adulților, ne place să complicăm lucrurile. Probabil că doar așa ne simțim adulți, cine știe? Și, din nefericire, bag de seamă că mulți încă tragem nădejde că prin fel și fel de constrângeri (interzisul telefonului, tabletei, PC-ului, internetului sau cititul cu de-a sila, că la certuri și bătăi „rupte din Rai” nici nu vreau să mă gândesc) o să reușim să scoatem ceva bun, uitând faptul că n-am iubit niciunul constrângerile copilăriei noastre și că lucrurile simple-s cele mai trainice. Iar exemplul personal rămâne temelie. Ca oricare alt părinte am avut ades momente în care m-am scărpinat în creștetul capului din cauza neștiinței, iar uneori m-a încercat jena aceea de a nu întreba pe altcineva ca să nu par un părinte neștiureț, dar am trecut peste orgoliile de adult, iar când n-am primit răspus – ghici – unde am găsit un răspuns orientativ… Ai ghicit, tot într-o carte, mama ei de carte! Dacă am înțelege că nu suntem primii din acest Univers care ne întâlnim cu o problemă anume și că unii din acei mulți alții care s-au lovit de treaba asta cu mult înaintea noastră au și rezolvat-o, ba au și pus-o pe o hârtie care a primit apoi un bun de tipar, cred că ne-am afunda mai des în fotoliu, răsfoind agale paginile unei cărți și ne-am umple mai des simțurile cu parfumul acela plin de înțeles al cernelii prinse-n hârtie. Dar nu, mai bine complecși și mândri! Deși simpli și fuduli. Merit unfriend, nu?