9 dileme eminesciene

9 dileme eminesciene

Îmi iau hate, asta e, dar am niște dileme eminesciene ce mă bântuie de niște ani încoace! Să ne înțelegem: îmi place Eminescu! Adevărat, nu l-am îndrăgit din prima, că este greu să-l înțelegi cu mintea de școlar, dar îl înveți, iei nota de trecere și basta! Ori, vezi tu, când îl înghiți așa nemestecat, prea devreme, slabe-s speranțele să-i mai savurezi geniul apoi. Dar… ne fălim cu el, îl omagiem, distribuim citate, chiar dacă nu prea i-am citit opera. Doar suntem campioni la NEcitit, nu?

Ce învățăm despre Eminescu?

Poetul nepereche… Luceafărul poeziei românești… Geniul pustiu…
Sărac, neînțeles, neadaptat, răpus de nebunie… Sau sifilis…
Sau otrăvit, conform teoriilor conspirației.

Cu imaginea aceasta am ieșit din școală. Și n-am fost un elev slab deloc! Dar după Scrisori, Luceafărul și Călin (file din poveste), o bună bucată de vreme nici că am pus mâna pe vreo carte de-a sa. Ani mai târziu l-am (re)descoperit… Și-am rămas puțin confuz. Pentru că dincolo de tot ce-am învățat, am găsit un om. Cu suișuri și coborâșuri… Buuun!…

Dilema 1: Schimbarea numelui

Mihai Eminescu a fost Mihai Eminovici(u) până când Iosif Vulcan l-a convins să-și schimbe numele. Eu, unul, n-aș renunța la numele ce l-au purtat și ai mei strămoși, chiar dacă mi s-ar garanta intrarea-n istoria scrisă a patriei. Din simplul motiv că dacă unei mese îi schimb numele în scaun, asta n-o va face mai puțin masă. Deși poate următoarele generații s-ar mândri mai lesne cu românul Bariescu…

Dilema 2: Data nașterii

„Astăzi, 20 decembrie, anul 1849, la patru ceasuri și cinsprezece minute evropienești, s-a născut fiul nostru Mihai.” Asta scria tatăl poetului. Apoi poetul însuși a scris astă dată într-un registru al membrilor Junimii.

În registrul școlii primare este consemnată data de 6 decembrie 1850, iar în documentele gimnaziului din Cernăuți este trecută data de 14 decembrie 1849. Într-o scrisoare către Titu Maiorescu, sora poetului, Aglae, susținea ca dată a nașterii 20 decembrie 1849, în vreme ce Matei, fratele poetului, susținea data de 8 noiembrie 1848. Noi știm 15 ghenarie 1850, așa cum apare în arhiva bisericii din Botoșani, unde a fost botezat pe 21 în aceeași lună.

Mă rog, e un simplu detaliu, însă dacă „spaţiul temporal 15 ianuarie – 15 iunie… cu ciclicitate mistică”, este cel corect, „ziua de naştere fiind oarecum în apropierea Crăciunului, iar ziua morţii aproape de ziua Învierii şi Înălţării la cer a lui Isus Hristos, momentele de referinţă ale vieţii lui Eminescu se înscriu între coordonatele principalelor sărbători ale creştinătăţii ortodoxe” (Aureliu Goci, Eminescu la infinit, Bucureşti, Viitorul Românesc, 1997, pp. 32-33), înseamnă că tatăl, sora și poetul însuși habar n-aveau despre data nașterii, nu? În fine…

Dilema 3: Săracul

La școală am învățat că Mihai Eminescu a fost sărac. Nu că ar conta, dar…
A urmat școala primară National Hauptschule, liceul german Obergymnasium din Cernăuți, singurul liceu din Bucovina pe atunci. Facultatea la Viena și Berlin, acolo unde au învățat și frații săi: Șerban (medicina la Viena) și Iorgu (Academia Militară din Berlin). Crede-mă, e greu să ții un copil la Jean Monnet, darămite 3 în străinătate…
Nu, nu este o problemă faptul că provine dintr-o familie înstărită, însă fără educația aleasă primită Mihai Eminescu n-ar mai fi devenit Luceafărul poeziei românești, nu crezi?
Ah, apropos de facultățile urmate în străinătate…

Dilema 4: Studentul

Mihai Eminescu nu-și luase bacalaureatul, fapt pentru care a fost admis la Facultatea din Viena doar ca student auditor.

În mediul academic, (un) audit este un termen educațional pentru finalizarea unui curs de studiu pentru care nu se face nicio evaluare a performanței studentului și nici nu se acordă o notă. Adică respectivul student primește doar învățătură, fără ca nivelul cunoștințelor să fie evaluat. Din „perioada Viena” știm că a urmat niște cursuri cu o „oarecare regularitate”, mai exact 3 semestre din 6. În rest, își petrecea timpul prin biblioteci și câteva luni pe la România Jună, de unde a demisionat. Mai departe…

Începând cu 18 decembrie 1872, își continuă studiile extraordinare, adică tot auditor, la Universitatea din Berlin. Cu o subvenție de 10 galbeni de la Junimea și pe baza unui certificat de absolvire a liceului din Botoșani (nu era Cernăuți?) devine student-student. Lucrează și la consulatul român din Berlin, aflat sub conducerea lui Teodor Rosetti, iar 7 luni mai târziu cere Universității un certificat doveditor că a urmat 2 semestre. Îl primește. Rosetti îi mărește leafa, Mihail se reînscrie la Universitate pentru semestrul de iarnă. Nu trece niciun examen, totuși Titu Maiorescu îl îndeamnă să-și ia de urgentă doctoratul în filozofie, pentru a putea fi numit profesor la Universitatea din Iași. Pentru asta îi trimite, în numele Ministerului Învățământului, suma de 100 galbeni pentru depunerea doctoratului. Deci nu bacalaureat, nu examene trecute, nu facultate terminată, dar vorbim despre doctorat. Ce-mi scapă?

Dilema 5: Cariera

Doctoratul nu l-a mai urmat vreodată. Nu cred că a înapoiat suta de galbeni primită în acest scop, dar a ajuns director al Bibliotecii Centrale din Iași. După 9 luni este destituit. Este raportat la Minister că a lăsat lipsă obiecte și cărți din patrimoniul bibliotecii, treabă ce s-a transformat în caz la Parchetul din Iași. Nu contează, Titu Maiorescu (iar!) îl ajută să devină revizor școlar pe Iași și Vaslui. S-a împrietenit cu Ion Creangă. Pe care l-a introdus în Junimea. Căruia i-a promovat cartea didactică la Minister. După 3 luni și jumăte însă, guvernul conservator este înlocuit de cel liberal, așa că Eminescu rămâne fără slujbă. Ajunge astfel gazetar… Ulterior primește NUP pentru chestiunea cu Biblioteca.

Dilema 6: Gazetarul

Ca orice om, Eminescu avea opinii și afinități politice. Era conservator. Și fidel fracțiunii junimiste, condusă de Carp și Maiorescu. După o scurtă perioadă ca redactor la Curierul de Iași al junimiștilor ieșeni, Maiorescu și Slavici îl angajează pe Eminescu ca redactor la cotidianul Timpul, organul de presă oficial al conservatorilor. Pentru asta s-a mutat la București. Era octombrie 1877. Doi ani (și un pic) mai târziu era deja redactor-șef.

Eminescu era lipsit de orice pregătire formală în calitate de jurnalist. Asta nu ar fi o problemă, că absolvenți de jurnalism, cu 10 pe linie, care nu știu să redacteze o știre am întâlnit destui. Poate de aceea Eminescu a fost mai degrabă un formator de opinie decât un cronicar informal. E drept, la nevoie mai scria și cronici literare sau teatrale, ba chiar mondenități, însă romantismul scrierilor sale este înlocuit aici de un stil acid, ultranaționalist, cu accente antisemite. Iar la școală nu se pune accent pe activitatea de gazetar al Poetului nepereche, deși este o perioadă importantă, în care romantismul dispare cu desăvârșire.

Dilema 7: Patriotul

Cestiunea izraelită este binecunoscută deja. „Bulgăroi cu ceafa groasă, grecotei cu nas subţire” găsim în Scrisoarea a-III-a, iar „Cine-au îndrăgit străinii, / Mânca-i-ar inima câinii” găsim în „Doina”.

Eminescologii susțin că nu există urmă de antisemitism și xenofobie. Doar patriotism pur. Eminescu iubea țăranii și satul românesc. Susţinea că ţărănimea era singura clasă pozitivă a societăţii româneşti, în rest o atitudine ostilă față de minoritățile trădătoare și față de străini. Orice om școlit afară știe că nu așa găsești rezolvare la posibilele probleme ale neamului, zic!

Dilema 8: Nepereche

Un poet nepereche intră în literatura universală. Este tradus, publicat, studiat. Din Islanda în Africa de Sud, din Statele Unite în Japonia.

Eminescologul Dumitru Copilu-Copillin susține că „Eminescu a fost tradus în 150 de limbi, din peste 250 de țări. Ori lucrul acesta nu-mi pare cu putință, câtă vreme în lume sunt 195 de țări. Am intrat pe Amazon să văd câte cărți eminesciene în engleză sunt disponibile, engleza fiind cea mai răspândită, nu? Am găsit câteva, nesemnificative, plus Eminescu în chineză, dar publicările reciproce între instituții culturale nu le iau în calcul.

Un poet nepereche este tradus de către marile edituri ale lumii: Penguin, Hachette, Harper Collins, Macmillan, Simon & Schuster, Wiley, Oxford și alte edituri respectabile. Nimic! În schimb găsești Shakespeare, Yeats, Keats, Frost, Blake, Plath și alți mari poeți, dar niciunul nepereche în țările lor. Iar îmi scapă ceva!

Dilema 9: Mitul

Repet, îmi place Eminescu! Deși cu cât îl studiez mai mult cu atât devin mai confuz în ceea ce privește tot ce-am învățat la școală. Îmi place poezia, indiferent de vremurile în care a fost scrisă sau de zona georgrafică de proveniență. Dar când pun laolaltă toate bucățelele Geniului pustiu, găsesc un poet care a scris bine, dar și slab. Ori asta contrazice taman noțiunea de „geniu”, înțelegi ce zic? Serios, studiază-l!

Și oricât aș vrea să-l pun pe Eminescu lângă Shakespeare, Blake, Keats, Baudelaire, Byron, Goethe și alți mari poeți universali, dar nepereche… nu pot, zău! Tu poți?

Da, iubesc și savurez sclipirile sale, însă comparat… devin dilematic!
Și, chiar de voi comite o mare blasfemie, n-am cum să nu mă întreb dacă fără cucernicul și puternicul Maiorescu, mare om politic și și mai mare critic literar, Eminescu ar mai fi fost Eminescu… Pentru că (îmi) pare omniprezent în cariera sa, de-aia!

De ce am scris asta?

Pentru că am nevoie de ajutorul tău! Sunt confuz. Dilematic. Așa că ajută-mă să văd ceea ce pare că-mi scapă. Dar, te rog, fă-o după ce studiezi contextul poeziei romantice universale, da? Dincolo de credințele căpătate, dincolo de nevoia de a avea în neamul nostru un geniu, un nepereche!

Poezia este poezie, sau doar încercare.
Și nu găsesc nimic blasfemiator în a o pune sub lupa simțurilor, dincolo de armatele de eminescologi și de mulțimea de citate distribuite de 2 ori pe an.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *