Disciplină, huh? | Ziua 9

Disciplină, huh? | Ziua 9

Timp de lectură: 4 minute de citit

Disciplină? Ce-i aia? Bleah! O urăsc! Și tu, nu?
Artist din fire, boem, sau mai degrabă leneș, am asemuit mereu disciplina cu obediența, întovărășită de ambiții periculoase, rigiditate, răbdare, planuri pe termen lung, strategii și multe chestiuni inhibitoare de cunoaștere.

Ori, rebel din fire, dezgustat de ambițioșii călcători pe cadavre, mai dus de val, deci mai mereu cu pluta, ancorat în Acum și Aici, și veșnic curios, am avut mereu o incompatibilitate cu această noțiune. Așa că în școală, în armată și pe oriunde m-am lovit de disciplină am urmat-o… dar cât s-o învăț bine, ca s-o pot fenta elegant. Pentru că disciplina îmi părea unfunny și o lipsire voluntară de libertate de acțiune. Lucru „periculos” pentru o societate axată pe uniformizare, fapt pentru care am avut uneori de tras ponoasele alegerilor mele. Cu toate acestea, am ales să merg mai departe, în felul meu.

Iată-mă în cea de-a 9-a zi a provocării de 100 de zile.
Ziua în care am realizat că am devenit disciplinat, fără a băga de seamă. De ce? Pentru că lucrurile au venit de la sine, fără efecte adverse, fără rigiditatea aferentă. Și am realizat că disciplina nu înseamnă sfârșitul libertății, din contră, poate fi chiar drumul către libertate, în condițiile în care tu ești cel care stabilește cursul traiectoriei și nu ești doar unul care urmează coordonate.

Cătălin nu mi-a impus vreodată ceva în această provocare. M-a făcut conștient de situație, mi-a explicat principii, mecanisme de funcționare, în rest mi-a dat mână liberă să-mi fac programul, dieta, să ajustez ce trebuie ajustat. Fără tobe de luptă, promisiuni, îndemnuri, urlete. Pentru că a recomandat, a sfătuit, nu a impus! Ori în momentul în care devii conștient lucrurile se simplifică.

Ziua 6 și 7, pentru care unii mi-au bătut obrazul că n-am scris, sunt zile de weekend. Zile în care lucrez, că sunt DJ. Sau, dacă nu lucrez, îmi văd de familie, prieteni, chestii normale.
Sâmbătă am mixat la un eveniment. Macarons, dulciuri, meniu cu mai multe feluri, alcool în varii combinații, cam așa se desfășoară evenimentele private. Pe scurt, am ajuns la capitolul Alegeri. Mă las dus de val sau mă țin pe traiectoria mea caremă duce unde vreau eu să mă ducă. Am ales varianta 2. Adică mă țin pe poziția asumată. Adică am devenit disciplinat!
Duminica aceasta am fost liber, așa că ne-am adunat mai mulți prieteni în jurul unui grătar. La fel! Mâncare din belșug, variată! Am ales ce mă ajută pe mine să slăbesc: carne, pește și salate. Eram în orele în care mă puteam hrăni fără probleme. Da, am ciocnit un păhărel cu oamenii dragi mie, însă unul mic, cu tărie din bătătură, nu bere și alte carbogazoase. Normal, alcoolul are zahăr, de la fructe, însă un păhărel simbolic nu e mare bai, câtă vreme rămâne un păhărel mic și simbolic. 🙂

Dar zilele următoare revin la normalul programului meu. Pentru că am ales să mă țin de un program. Pentru că vreau rezultatul X, ori știu drumul. Dacă mă rătăcesc nu este vina ta sau a lui Cătălin. Este a mea! Pentru că-s suma alegerilor mele, nu? 🙂

La capitolul „mișcare”, marți este zi de drill-uri. Un pic mai lejer, însă încă solicitant pentru unul de „calibrul” meu. Firesc, multe chestii nu-mi ies, am încă un airbag activ care nu-mi permite efectuarea unor mișcări, însă e din ce în ce mai bine, airbag-ul este mai mic, simt asta când lucrez, dar știu că mai am de lucru. Și, dacă rămân pe traiectorie scap de problemă. Adică ajung iar la disciplină. Auto-disciplină. Asta presupune doar să-ți vezi scopul și să te ții pe drum, fără derapaje. Simplu!

Până la urmă…
Ce este disciplina?
Cu mintea de acum, ți-aș spune că disciplina este egală cu încrederea în sine.
Să știi că te poți baza pe tine, că ai valori, că ai o viziune și că te poți angaja unui mod de a trăi, că te poți dedica lucrurilor care dau sens existenței tale. Ori asta necesită consistență. Pași mici, zi de zi. Nu salturi mari, din când în când…

Disciplina, auto-disciplina, nu doare!
Amânările cotidiene pot fi transformate în acțiuni mici, voința se poate metamorfoza în obișnuință, dezamăgirea sau frustrarea pot deveni mișcare, confuzia poate deveni claritate. De fapt, omul poate transforma orice, câtă vreme nu se mulțumește cu confortabilul statut de simplu executant.

Am început să fac toate astea încet-încet. Dar zi de zi.
Roma nu s-a construit într-o zi. Iar elefantul se mănâncă bucată cu bucată, nu?
Așa că orice plan, oricât de mare, se poate tăia-n bucăți oricât de mici, cât să poți înghiți. Cât să poți face acea bucată. Apoi următoarea… Și următoarea…
Fiecare sută de grame pe care o dau jos contează. Mă bucur apoi de kilogramul pierdut, dar revin apoi la sutele mele de grame, micile mele victorii, până devin iar kilogram, apoi zeci de kilograme… și tot așa.

Am trecut de 95 de kilograme. În jos… cu disciplină!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *