Eu în 50 de piese (40-31)

Eu în 50 de piese (40-31)

Timp de lectură: 8 minute de citit

Încă 10 piese din colecția celor 50 care mă reprezintă. Pentru că păstrează în ele anumite momente din viața mea. Momente, persoane, fapte, nu doar note, acorduri, ritm și versuri. Cele de la 50 la 41 sunt aici. Următoarele… urmează! 🙂

40. Macklemore & Ryan Lewis feat. Wanz – Thrift Shop (2012)

Ha, ha, Thrift Shop! Până la piesa aceasta parodiile rap îmi se păreau precum filmele cu Adam Sandler. Seci sau foarte seci. ”What? What? What? What?”, cu ritmul simplu, din fus și premier, m-a dus cu gândul la Prințul de Bell Air, dar saxofonul acela, cu temă repetitivă hipnotizantă, m-a lovit în plex deîndată. Ca șerpii ne unduiam, și altceva nu, că abia la a doua audiție am realizat toți mesajul e despre șmecheria febrei țoalelor. După ce-am ascultat-o de ne-a ieșit pe urechi, am intrat în primul second-hand să vedem dacă găsim țoale șucre. Am renunțat, că se dădeau la sac!

39. Sixto Rodriguez – Sugar Man (1970)

Dacă n-ai văzut filmul ”Searching for the Sugar Man”, ar fi cazul să-l vezi. Este povestea adevărată a unui artist genial, însă fără succes comercial în Statele Unite, care dispare în neant, dar care prin muzica sa reușește peste niște ani să pornească o adevărată revoluție culturală în Africa de Sud. Fără a avea măcar habar că a devenit zeu. Sau că vinde mai multe discuri decât Elvis. În ciuda legendelor despre modul în care si-a pus capăt zilelor, fanii pornesc în căutarea sa… Restul… în multipremiatul documentar. Atât de tare m-a impresionat povestea, vocea și muzica lui, că l-am pus în locul lui Dylan, fără mustrări de conștiință. Și chiar nu mă interesează că este o piesă despre droguri. Consum doar muzica.

38. Eminem feat. Joyner Lucas – Lucky You (2018)

Flow. Asta are această piesă. Tehnicile cu care Em mitraliază cuvintele sunt incredibile. Desăvârșite. Sunt multe piese mult mai melodioase, mai cunoscute, mai binevândute, dar în materie de tehnică rap, piesa de pe Kamikaze rămâne preferata mea. Nu-i iau în seamă pe cârcotașii care spun că rap-ul nu-i muzică. Îi voi lua în seamă când vor fi în stare să frazeze măcar 4 versuri în halul acesta, fără să fie nevoie de un ritm. Eminem este – de departe – cel mai mare dintre marii MC, iar când spun asta mă refer la versatilitatea și tehnica din dotare. Iar mesajul… he, he! Hatata batata Songs about nothin’ and mumble!

37. Womack & Womack – Teardrops (1988)

Piesa cu ”baby of you”. Sau ”every tune”. Fără cuvinte deocheate, aluzii sexuale și alte picanterii. Inocență muzicală. Fără sofisticării și floricele. Simplu. Iar piesele simple sunt rare. Pentru că e complicat să compui simplu și frumos. în special despre niște trăiri prin care inevitabil trecem toți, fără încercări de a părea elevat, mai cu moț. Cu piesa aceasta îmi alinam rănile adolescenței.

36. Tones And I – Dance Monkey (2019)

Printre puținele piese preferate la care n-am avut disc, CD sau casetă. Și nici nu mă bate gândul, aspirațiile de colecționar s-au risipit, căci o găsesc o îndeletnicire fără prea mare utilitate, câtă vreme muzica are alte forme. În fine, ”Dance Monkey” vine din Australia, sună indie pop, și mi-a plăcut de la prima întâlnire. Nu, n-am auzit-o la radio, DJ-ii își fac abonamente la serviciile dedicate breslei, de unde primesc zilnic sute de piese în fel și fel de variante. Și cam așa ne petrecem timpul: ascultăm muzică. Multă muzică, pentru a putea găsi câteva piese noi cu care să ne îmbogățim mixurile, că ai de săpat. Dar știi când ai găsit o piesă cu care să poți lucra, o piesă care merge, iar aceasta a fost una dintre ele. Dincolo de acordurile simple ale synth-ului, dincolo de ritmul sărăcăcios, timbrul vocii și mesajul piesei m-au făcut să pun piesa direct în folderul „Gems”. Iar povestea ei, că Tones And I este o ea, și povestea piesei sunt la fel de interesante.

35. Montell Jordan – This Is How We Do It (1995)

Sunt fan Def Jam. Una dintre cele mai importante case de discuri din perioada în care am început să-mi cultiv propriile gusturi muzicale. Datorită Def Jam am descoperit LL Cool J, Beastie Boys, Public Enemy, Warren G., Dru Hill, R. Kelly și mulți alții ca ei. Inclusiv Montell Jordan. Era R&B, era New Jack Swing, avea aroma Hip-Hop-ului lui Slick Rick, ce să mai zic? Tomis Nord does it like nobody does! Din Mamaia până în Neptun. 🙂

34. Chicago – You’re the Inspiration (1984)

Alături de ABBA și The Beatles, Chicago este una dintre puținele trupe care a folosit aproape toate notele, acordurile și progresiile muzicale. Creativi. Iar piesa de față îmi spune: Foster & Cetera. David Foster este unul dintre compozitorii / producătorii mei preferați. Are 16 Grammy. De la Bocelli la Michael Jackson, de la Aguilera la Alice Cooper, el a lucrat pentru toți marii muzicii anilor ’80 – ’90. Inclusiv pentru Chicago. Iar Peter Cetera este o piatră de temelie a trupei Chicago. Un mare muzician și mare compozitor, la rându-i! ”You’re the Inspiration” îmi amintește de Remus. Cred că este singura persoană cu care pot vorbi și cu care pot cânta Chicago timp de 3 zile.

33. Daft Punk – Da Funk (1995)

Cum să-ți placă o piesă instrumentală, făcută de 2 DJ? La fel cum îți place Eroica, de la Beethoven. Muzica nu are nevoie de versuri, versurile doar o completează. Apoi, cei 2 ce compun Daft Punk sunt, înainte de toate, muzicieni. DJ-ingul a venit ca un bonus, deși mulți muzicieni (mai degrabă muzicanți) își prind urechile când vine vorba să mixeze piese muzicale, și nu să le învețe prin repetiție. Dar asta este o altă poveste. Povestea lui ”Da Funk” nu există, cel puțin așa spun cei de la Daft Punk. Mie îmi pare totuși o transformare, una muzicală. Pentru că au folosit elemente Soul, Funk, Disco foarte cunoscute și le-au transformat în Acid House, Big Beat, mă rog, muzică electronică de dans. Pentru că am dansat, și încă mai dansez pe piesa aceasta. Mă mișcă. Nu mai zic că poți suprapune multe elemente vocale și să obții altceva…

32. Barış Manço – Gülpembe (1981)

Nu, muzica turcească nu se rezumă la Tarkan. Și nici la Ibrahim Tatlises. Tosun Yusuf Mehmet Barış Manço îmi pare că a avut o contribuție mult mai mare în cultura turcă, chiar dacă n-a avut același succes ca ceilalți. A fost un muzician, nu doar un solist. Compozițiile sale au fost traduse în multe limbi. A fost un pionier. Un artist. Nu doar pentru că a dezvoltat muzica rock în Turcia, cât pentru faptul că a combinat rock-ul cu muzica și poezia tradițională. Și a atins foarte mulți oameni, din toată lumea. Tocmai de aceea, la a mea nuntă, am combinat piesa noastră cu această poezie muzicală.

31. Wham! – Wake Me Up Before You Go-Go (1984)

Jitterbug? Go-Go? Wham! Îi știam pe băieți dintr-un Bravo nemțesc. Le știam și versurile, erau în respectiva revistă, dar nu i-am ascultat până în ’86, undeva, toamna… Știu asta pentru că doar ce se născuse frate-meu, iar ieșirile mele seara deveniseră (și) mai limitate. Am ascultat piesa la vecinul Aurică, mai mare decât mine cu un an, care o împrumutase de la Dan, un alt vecin de la 3, mai mare decât amândoi. Faine vremuri!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *