Jocul spiritual

Jocul spiritual

Timp de lectură: 9 minute de citit

Când jumătate din jumătatea-ți creditului pe acest pământ o arzi spiritual, bătătorind căi spirituale, vine o vreme când te scarpini vârtos în creștetul capului și te întrebi:

Ce dra… ptiuce înseamnă spiritual? Ce te face spiritual?

Că nu mai înțelegi mare lucru. Vezi îndeletniciri cool, trendy, cu care ne pictăm aura socială în haur, întâlnești recitatori de pompoase citate, citești cărți – zeci, sute – asiști la înflăcărate dezbateri și prelegeri despre niveluri și salturi de conștiință, chakre, sfinți, maeștri, înălțări și mindfulness… Un ditai oceanul spiritual. Viu. Colorat. Chiar pestriț.

Vrei – nu vrei, te scalzi în aste ape. Uneori plutești, mulțumit doar de curgerea molcomă, alteori te încumeți să explorezi vastul necunoscut. Cu hartă sau fără, curiozitatea-ți stabilește cursul, curajul îți umflă velele, și-ți începi călătoria. Aia spirituală…

Și oricât de fascinantă ar fi călătoria, pentru că este, multă vreme vei merge învăluit în ceață. Îi vei spune mister, așa stă scris în cărți. În zilele-ți senine însă, vei vedea mulți în derivă. Unii rătăciți pe veci, alții eșuați de-a binelea. Misterul va face loc confuziei, confuzia va naște teamă. Iar teama… marchează sfârșitul călătoriei. Vei acosta într-un cheu călduț, unde doar promisiunile vieții de apoi îți vor mai alina neîmplinirile acesteia.

Chircitul feng shui al lumii te va ascunde după ziduri frumos pictate. Groase și cu multe zăvoare. Îți vei topi aripile într-o carte groasă cu coperte aurii. Doar una, căci ceața te înfioară. Vei îmbrățișa orice concept îți va aduce un strop de alinare. Oceanul îl vei transforma în lac. Unul mare, căruia îi vei spune poate chiar ocean, căci că nu vei fi singurul cu astă nevoie.

Da, unii zic că spiritualitatea este o nevoie. Nu, nu o vei găsi în piramida lui Maslow, aia cu nevoile omului, iar exemple că te poți lăfăi flexat fără îs multe. Alții zic că-i o pornire interioară. Chemare. Sau har. O vreme am crezut și eu asta…

Drumurile mele

Semințele spiritualității ne sunt sădite din fragedă pruncie.
Ca mulți alții, primele rugăciuni le-am învățat de la bunica. Pe cale orală, prin repetiție, înainte de culcare. Prindeam repede, aveam înclinație, însă n-aveam nicio idee ce zic acolo. Și nici bunica, și nici nimeni altcineva nu-mi putea dezvălui semnificația respectivelor rugăciuni. Erau în arabă, după rânduiala musulmană. Știam doar că e de bine. Că e ceva spiritual. Și că trebuie să am frică de Allah. Allah care era diferit de Dumnezeul prietenilor mei de joacă.

Aveam 13 ani când am văzut lungul film regizat de Zeffirelli. Cel de 6 ore. Cu Isus din Nazaret. Nu numai că nu m-a plictisit, ba mi-am dorit să cunosc mai multe despre acel om măreț. Așa am ajuns să citesc Biblia. Ba chiar s-o studiez, cu pixul în mână. Spre disperarea alor mei.

La 16 ani studiam araba în Khartoum. Sudan, exact! Mi se contura deja un viitor spiritual care m-ar fi aranjat bine social. Am învățat multe, am trăit experiențe fel de fel, am cunoscut oameni din toate colțurile lumii în acel Babilon cultural. Dar, spre suprinderea tuturor, am ales să revin la cele laice. Iar adolescența-mi prelungită mi-am petrecut-o pe alte căi spirituale, devorând Upanișade, Ramayane, Mahabharate, Bhagavad Gite, Vede, Purane, Sutre și alte texte de acest gen. Nu din nevoie, pornire interioară, chemare sau har. Pură curiozitate…

Cool

O sumă de cunoștințe te pot face cool. Poți impresiona oamenii, mai ales dacă aceste cunoștințe sunt de ordin spiritual. I-ai atins la coarda sensibilă, sunt ușor de fermecat. Uneori însă poți fi chiar arogant, mai ales dacă găsești amuzant să încui orice seminarist, profesionist, misionar sau fanatic, care se adapă doar din buchea cărții. Nu găsești nimic mai funny decât să faci un om instruit să se îndoiască de învățăturile primite. Ești rațional, nu ateu. Și o arzi spiritual. Cool, nu?…

Știi gustul sacrului și profanului. Nu doar din texte, le-ai trăit și le-ai savurat. Nu doar practicant, sensei! Ai înțeles totodată de ce religia și credința nu-s totuna. Și de ce amândouă nu-s musai spirituale. Vezi diferențele și interesele ecuațiilor spirituale, îți sar în ochi, chiar și când vrei să le treci cu vederea. Cam asta pățești când refuzi saltul cu ochii închiși. Tiparele te obosesc deja, contradicțiile și limitările dogmelor și a doctrinelor și mai și. Dar ești cool… Spiritual de cool

Cool down

Nu trebuie să ți se îngălbenească frunzele să înțelegi că Adevărul, chiar dacă singurul, este relativ. Ai întâlnit deja atei în preacuvioase haine, ai chiar prieteni atei ce s-au metamorfozat în ultraortodocși, sau invers, ori timizi din copilărie care au devenit fanatici. Fiecare invocându-și nevoia, pornirea interioară, chemarea sau vreun har. Și care mai de care spiritual.

Chiar dacă ai ajuns în momentul în care intri cu inima deschisă în orice lăcaș spiritual, vei înceta să-L cauți. Știi că – pur și simplu – este. Nu vei mai căuta iertarea. Vei căuta să te ierți. Fără intermediari. Vei renunța la cool și la orice formă exterioară de manifestare spirituală. Întrezărești câte ceva, așa că îți vei clădi propriul altar în minte. Și vei tot clădi. Fără teamă, fără constrângeri. Și nici nu vei băga de seamă că ai construit ceva mult mai mare decât orice templu, catedrală, moschee sau sinagogă a lumii.

Credința celorlalți nu te mai interesează. Le iei ca atare. Parte din tot. Parte din joc.
Întrecerile, dezbaterile spirituale nu te mai animă. Ai înțeles că fiecare e liber să creadă orice, și că nu e treaba ta. Nu-ți mai consumi creditul gândind la Heaven, Jannah, Tian, Nirvana, Kiko-rangi și alte raiuri promise. Te îngrijești de raiul tău pământean.

Dileme spirituale

N-ai cum să nu te întrebi ce este – de fapt – spiritualitatea.
Avem atâtea lăcașuri de cult, atâta literatură disponibilă chiar și pe un ecran de telefon, mâncare de o aruncăm în mari cantități, confort, tehnologie, libertate de mișcare, de exprimare… Și totuși… suntem bolnavi, confuzi, rătăciți, pierduți în neliniști și frământări interioare. Răutăcioși și răi între două rugi. Aruncăm cu piatra, punem la zid, punem pe rug, mințim, ne mințim, furăm, ucidem – în gând și chiar fizic. Dar toți suntem spirituali. Și adeseori ne măsurăm lungimea spiritualității, încercând să impunem Adevărul de care ne agățăm, cu speranța ca moțul câștigat să ne valideze credințele.

Dincolo de toate nevoile și interesele lumești, vom realiza că spiritualitatea n-are de-a face cu toate practicile noastre. Și nu există cineva în astă lume care să-ți spună vreodată cu exactitate ce este spiritualitatea. Indiferent de hramul ce-l poartă, indiferent de reperele CV-ului său. Lumea ar fi altfel dacă am știi ce înseamnă spiritualitate, a fi spiritual.
După toți acești ani în care am ars-o spiritual, plutind, curgând, explorând, în ocean sau pe lacul meu, în ceață, pe ape limpezi sau furtuni, neînfricat sau temător, senin sau furios, sceptic sau naiv, am înțeles doar o fărâmă din…

Ce nu este spiritualitatea

Spiritualitatea nu te face mai bun. Și nici mai interesant.
O găsești dincolo de persoană. Și dincolo de orice gașcă.
Spiritualitatea nu este o religie.
Religiile doar se nasc din ea. Spiritualitatea nu implică rânduieli, reguli, ierarhii, titluri, ziduri, obiecte sau oameni de venerat, politici, interese sau bani.
Spiritualitatea nu este un cult.
Ceea ce este demn de venerat există în fiecare dintre noi, nu doar în anumite persoane.
Spiritualitatea nu este o teologie.
Spiritualitatea nu implică nicio teorie.
Spiritualitatea nu este o filozofie.
Oricât de profundă ne-ar fi mintea, spiritualitatea începe dincolo de ea.
Spiritualitatea nu este un sistem de credințe.
Ea pune capăt tuturor credințelor.
Spiritualitatea nu este magie.
Nici neagră, nici albă și nici curcubeu. Nici veche, nici nouă.
Spiritualitatea nu este o disciplină, metodă sau curs.
Nu există metoda în 3-7-10 pași pentru spiritualitate. Există un singur pas. Înăuntru.
Spiritualitatea nu te face super erou.
Fiecare om are acces la aceeași putere. Doar gradul de utilizare diferă.
Spiritualitatea nu este un stil de viață.
Te poți îmbrăca în Armani, să mănânci carne și să fii spiritual. Sărăcia nu este poarta către spiritualitate.
Spiritualitatea nu se exersează.
Doar se practică. Sau nu.

Moțul spiritual

Este minunat să găsești un moț în practicile tale spirituale, cu care să te arăți lumii. Dar moțul este doar social, în vreme ce spiritualitatea este o chestiune atât de intimă, delicată, că nu poate susține vreun accesoriu.

Găsesc spiritual să pup ceva, să merg doar-eu-știu-unde la știu-eu-cine să fac doar-eu-știu-ce? Perfect! Fac ce-mi place, cu cine vreau, cât vreu, este minunat! Îmi pot împărtăși trăirile extatice și revelațiile, câtă vreme nu port moțul și-n numele Adevărului Unic să încerc din răsputeri să-i aduci pe ceilalți pe calea cea dreaptă, singura de altfel.
Paradoxul spiritualității stă într-un moț. Un moț care mă va purta peste tot, arareori în mine.

Așa am ajuns să înțelegem totul atfel, să ne implicăm într-un semi delir mistic colectiv, departe de liniștea și armonia interioară, cu care am putea transforma totul în jurul nostru.

Și pentru a-mi ascunde superficialitatea și a mă da interesant, voi încheia cu un citat din sfântul Hesse:

„Există adevăr, dragul meu. Dar doctrina la care râvnești, absolută, dogma perfectă care să-ți ofere de una singură înțelepciunea, nu există. Nu trebuie să tânjești după o doctrină perfectă, prietene. Mai degrabă ar trebui să tânjești la perfecțiunea ta. Divinitatea este în interiorul tău, nu în idei și cărți. Adevărul este trăit, nu învățat. ”

Herman Hesse – „Jocul cu mărgele de sticlă”

Te-ai întrebat vreodată ce s-ar putea întâmpla dacă am înceta să ne ascundem după cărți și idei moștenite din străbuni? Dacă nu ne-am mai osteni atât să apărăm, măsurăm, comparăm și să luptăm în tot acest carnaval spiritual? Și dacă am încerca să înțelegem că spiritualitatea după care tânjim este altundeva și altfel decât am învățat?
Imaginează-ți doar!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *