Noul An Nou. Nou la noi.

Noul An Nou. Nou la noi.

„Să fie un An bun pentru toți. Să nu mai fie atâtea gunoaie. Să fie mai puțină poluare. Și să fie pace în lume.”

Acestea au fost dorințele de Anul Nou ale lui fii-miu. Cel mic.
Care pentru prima oară, în cei 11 ani ai săi, a descoperit ce înseamnă un Revelion, cu voie bună în jurul mesei, cu oameni faini și mereu zâmbitori, cu artificii lansate de la fereastră și cu tradiționalele colinde de An Nou, experiențe pe care încă nu le gustase, grație denaturatului său tată, mereu plecat cu treabă în noaptea dintre ani.

Cum totul era nou pentru el, l-am introdus inclusiv în superstițiile aferente Anului Nou, conform cărora trebuie să ai farfuria și paharul pline la miezul nopții, bani în buzunar și musai să mănânci pește, din motive știute de generații, contribuind astfel la perpetuarea unor obiceiuri mai degrabă hazlii decât cu fundament științific.

Dar noul, în materie de Anul Nou, n-a fost nou doar pentru el.
După atâția ani în care în astfel de nopți aveam doar misiunea de a distra oamenii, m-am regăsit deodată stingher și stângaci de cealaltă parte a „baricadei”, un pic străin de îndeletnicirile firești dintr-un loc intim, cu o atmosferă normală, cu oameni normali, fără balamuc, ștaif și stresul responsabilităților cu care eram obișnuit de o bună bucată de vreme încoace. Nu, n-am mai vrut să mă mai ocup de muzică, am vrut doar învăț din nou să savurez o seară specială în cel mai normal mod cu putință. Dar, depășind starea de stângăcie, noaptea de Anul Nou, în variantă sa normală, mi-a tihnit.
Pesemne că uitasem de propriile-mi nevoi.

Dimineața, în drum spre casă, deși abia trezit din somnul în care picase de oboseală la un moment dat, fiul cel mic ne-a împărtășit dorințele sale de la miezul nopții, o altă chestie foarte tare pentru el pe care a descoperit-o descoperind Anul Nou, mai ales că aceste dorințe erau cumva magice, fiind puse într-un moment atât de special cum este întâlnirea anilor. Sprânceana-mi dreaptă se ridică brusc, și-n mod cert că și chipul îmi trăda mirarea la auzul acestor dorințe, pe care le-am auzit doar la concursurile de Miss.
Privindu-l însă cu atenție am realizat că vorbea foarte serios și că-și dorea acele lucruri la fel de tare cum noi, adulții, ne dorim o casă cu o curte generoasă în fața căreia să încapă cel puțin două mașini cât mai pricopsite.

Știi, Laufer, copilul acesta a venit pentru tine. Și vei avea de învățat o mulțime de lucruri de la el. Dacă ego-ul o să-ți permită…

Cuvintele Ninei, rămase de vreo 10 ani într-un sertar ferecat cu amintiri, și-au găsit cumva loc între gândurile acelui moment. Și, deși-mi amintesc că m-am amuzat teribil pe atunci, trebuie să recunosc că abia azi i-am luat cuvintele în seamă. Când mi-au revenit, pur și simplu, în minte. Așa că mi-am reprimat pornirea de a comenta dorințele copilului, din perspectiva-mi de adult.

În fond, de când este greșit a-ți dori o lume mai bună?
Iar dacă fix asta își dorește, eu, adultul, ce fac?
Că atunci când își dorește Lego sau XBox imediat percutez, nu?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *