un pic de liniste

Un oraș mare te consumă. Te mestecă pe îndelete până te înghite pe de-a întregul. Te aruncă de colo-colo, în șuvoiul evenimentelor cotidiene, de ajungi să crezi că un pic de liniște te-ar ucide. Că o să te topești de dorul zumzetului orașului, de mirosul de țeavă de eșapament, de neobositele claxoane și de frenezia cu care curge timpul în oceanul cenușiu al betoanelor ce-ți compun universul urban.

Între ani

S-a mai dus un an. Altul.
Dar nu-i nimic, vine altul! Altul mai bun, așa cum sperăm în fiecare noapte în care ne facem „bilanțul”, dacă ni-l facem, și – implicit – ne facem, măcar în gând, alte planuri pentru noul an, de regulă mari sau foarte mari. Planuri pe care, în majoritatea cazurilor, obișnuim să nu le bifăm la următorul „bilanț” de peste 365 de zile.

Școala nr. 36

În vremurile în care Constanța era încă un oraș liniștit și aerisit, undeva în nordul ei, în Tomis Nord-ul copilăriei mele, mai exact la capătul străzii care acum apare pe hartă ca strada Tulcei, s-a construit o școală…