Susțin cititul. L-am susținut și-l voi susține mereu, pentru că este o activitate vitală pentru evoluția unui om. Nu-i nevoie de studii pentru a înțelege că cititul nu este una dintre activitățile preferate ale neamului. Făcând abstracție de mai-marii neamului, procentul de 42% de elevi „analfabeți funcțional” sau cei 3 euro cheltuiți anual pentru cumpărarea de cărți spune mai multe decât cel mai complex studiu pe această temă.
Am început totuși să înțeleg oamenii care nu citesc, deși lipsa de timp sau lipsa banilor, invocate ca scuze, ar trebui să îi determine și mai mult să citească. Și îi înțeleg, pentru că lista lecturilor obligatorii din școală a fost doar obligatorie pentru mulți și deloc atractivă, iar despre cum și ce să citești și cum să transformi cartea într-un instrument folositor pentru viața de zi cu zi nu-mi amintesc să-mi fi vorbit vreodată cineva. Poate tocmai de aceea am ajuns să considerăm bisericile, mall-urile, cluburile, sălile de sport sau parcurile adevărate instituții culturale. Și poate tocmai de aceea alegem ce alegem, în general, și nu avem nici timp îndeajuns și nici cele de trebuință. Pentru că există o legătură între toate.
Buba mare este că mâine am fost invitat să vorbesc unor copii de clasa a III-a despre importanța cititului, iar chestia aceasta îmi frământă creierul mai mult decât a făcut-o orice examen dat în astă viață. Și deși-s născut de ziua mea și-a lor, deși știu soluția problemei, pentru că am reușit să-l fac pe-al meu copil să citească de plăcere și cu folos, recunosc, mă c@# pe mine de frică!!! #noaptealbă